Faci acum ce ai visat să faci?

Se spune că visurile au un fel de cameră specială în care se dospesc în ritmul potrivit, căpătând mărimi și culori diferite, trecând apoi, pe rând, în camera următoare, cea a planurilor, pentru ca apoi să iasă la suprafață, având forma unor oameni, locuri, activități. Aș spune că acum, în fiecare din camere, este multă forfotă. Și văd deja lucruri care seamănă cu visurile mele, altădată sfioase.

Cum te-a ajutat școala să devii omul care ești acum?

Îmi este greu când aud că, pe timpul comunismului, școala era școală, te făcea om. Eram clasa a XI-a în 1989. Îmi aduc aminte de cât de politizat era învățământul, de profesori pentru care arătătorul avea multiple întrebuințări. Este adevărat, am întâlnit și destui profesori bine pregătiți și cu tact pedagogic, dar, per total, școala făcută în comunism mi-a arătat, în multe privințe, cum nu se face educația. Este adevărat că nici școala de după 1989 nu a avut evoluția dorită, chiar dacă a existat un extraordinar câștig, numit libertate. Așadar, pentru a răspunde la întrebare: școala m-a ajutat prin presiunea constantă de a învăța (a fi persistent în efort prinde bine la drum lung). Cu adevărat, însă, au contat întâlnirile cu câțiva oameni remarcabili, care aveau în comun felul în care transmiteau ideea de a gândi liber, creativ, formarea obișnuinței de a-ți pune întrebări, curajul de a fi diferit (într-o lume în care niște șosete colorate ale unui profesor spuneau ceva despre un stil de viață și puteau să atragă imediat atenția). Școala mi-a mai adus niște relații foarte prețioase – atunci am întâlnit oameni pe care îi simt aproape și acum – colegii care, pe vremea aceea, împărțeau cu mine fricile ascultărilor la biologie, cântările din pauze (”Mi-e tare dor de zilele senine”), examenele necruțătoare la statistică, mirările la examene ”cu toate materialele pe masă”, plictiseala și curiozitatea. Acum cred că e de datoria fiecăruia să își continue ”școala” – să fii în mod constant într-o stare de învățare înseamnă, de fapt, să fii viu cu adevărat.

Care este impactul pe care activitatea ta îl creează în comunitatea locală?

În esență, aș spune că, atunci când învățăm să ne punem întrebările, putem învăța să fim mai în contact cu noi și, astfel, cu resursele noastre – găsim cum să avem acces la propria ”ladă de zestre”. Când acest lucru se întâmplă, devenim mai echilibrați și, astfel, un punct de stabilitate pentru ceilalți – echilibrul individual se transformă în sănătate colectivă. În ultima vreme, împreună cu soțul meu, ne-am străduit să punem cap la cap idei care sa aducă în viața comunității un mic plus, prin ateliere și cursuri pentru copii sau adolescenți, părinți sau profesori.

Ce înseamnă comunitate pentru tine?

Comunitatea înseamnă o mulțime de secvențe de viață, de la oamenii pe care îi întâlnesc în cabinetul meu la cei cu care mă văd în magazinul unde-mi fac cumpărăturile, de la șoferii de Bolt la trecătorii pe care-i văd de la fereastra dormitorului (stau la etajul 10 și am senzația că pot vedea un sfert de oraș), de la locurile unde ieșim cu prietenii la cele unde mă duc să văd o piesă de teatru sau să joc într-o piesă de teatru (și locurile au rostul lor și magia lor într-o comunitate). Împreună, secvențele acestea compun o parte foarte importantă din cotidianul nostru, până la urmă din existența noastră. Apoi, din timp în timp – și asta-mi place cel mai mult – comunitatea înseamnă niște oameni care înțeleg să-și unească eforturile, să-și pună laolaltă energia pentru a realiza, împreună, ceva bun, ceva important, ceva care face diferența aici, acasă la noi. Iar dacă ar fi să închei acest răspuns citând dintr-un prieten al meu mai glumeț decât mine, comunitatea poate însemna un grup mare de terapie de suport, doar că unii încă nu știu că sunt în el.

Alege și descrie un moment la care ai contribuit cu o schimbare în comunitatea buzoiană și spune-ne ce anume te-a motivat să faci asta.

Nu știu dacă aș spune că eu am făcut o schimbare. Se întâmplă, poate, să mai aprind câte un felinar pe un drum pe care oamenii oricum merg sau să fiu suporterul care încurajează de pe margine alergătorul de cursă lungă – o licărire în plus de lumină poate arăta că sunt mai multe direcții sau că locul în care suntem are tot soiul nuanțe neobservate până atunci. Ce mă motivează? Ceea ce învăț: în lucrul cu copiii, puterea jocului; de la adolescenți, că rebeliunea ascunde căutarea – ”Nimeni nu mă înțelege” poate însemna ”Nu știu cine sunt”; din lucrul cu adulții, că hainele de oameni mari ”adăpostesc” povești ale copilăriei care se vor a fi spuse și auzite; de la seniori, câtă înțelepciune și putere poate sta în găsirea sensului vieții.

Ce crezi că trebuie să facem fiecare dintre noi pentru a avea o comunitate mai implicată sau mai unită?

Se spune că poți deveni orfan nu doar prin pierderea unei familii. O lume care nu îți vede darurile, un sistem ce îți comercializează unicitatea, o istorie care te face refugiat – toate pot contribui la acest lucru. Însă, cea mai subtilă (și dureroasă) formă de a deveni orfan este atunci când prezentul (cultura), impunând (sau, mai bine zis, răsturnând) anumite valori, ne forțează, într-un fel sau altul, să ne renegăm părți din noi – în acest tip de abandon devenim complicii noștri. Pe strada pe care locuiesc a fost dărâmată o casă – frumoasă, veche, în armonie cu alte case din vecinătate. Nu știu care era planul, însă, de ani de zile, locul e împânzit de buruieni. De multe ori ne trezim făcând exact la fel – dărâmăm, negăm, fără să mai construim nimic în loc. Și, în scurt timp, totul este sufocat de o vegetație nedorită, inutilă. Și-atunci, ce e de făcut? Să-mi cultiv grădina, să-mi îngrijesc curtea proprie. Atâta vreme cât se întâmplă acest lucru, căpătăm și disponibilitate și instrumente potrivite pentru susținerea celuilalt și pentru a viețui și construi împreună. Când fiecare face ce poate, mai dă și Dumnezeu ploaie.

Care sunt inițiativele locale din Buzău pe care le admiri?

Proiectele Fundației ”Sfântul Sava”, ale Fundației Comunitare Buzău, ale Clubului 3,14 și cele de la Media HDu, Festivalul Internațional de Film BUZZ IFF, proiectele Muzeului Județean și ale Centrului Cultural Marghiloman.

Recomandă alte 3 femei cu inițiativă din județul Buzău.

Claudia Radu, psihoterapeut, fondator, regizor și coordonator al Trupei de teatru Ridendo; Narcisa Ispas, medic primar pneumolog; Alina Dinu, profesor limba română