Fondul pentru un viitor mai bun în comunități este un program de finanțare național, administrat de Federația Fundațiilor Comunitare din România, finanțat de Lidl și implementat local de Fundația Comunitară Buzău prin rețeaua fundațiilor comunitare.

Prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități Buzău, ne-am dorim să aducem buzoienii mai aproape de obiectivele de dezvoltare ale comunității locale. Am încurajat grupurile de inițiativă și ONG-urile să colaboreze pentru a crea o schimbare pozitivă în oraș în domeniile mediu și educație.

Au fost depuse spre jurizare 8 proiecte din domeniul educației și mediu, fiind finanțate 3 dintre acestea, proiecte ce urmăreau aducerea în comunitate a unor inițiative ce aveau sa creeze impact pe termen lung și modele de bune practici. 

Au fost vizați copii și adulți din categoria defavorizata cu deficiențe de vedere, dar și copii si adulti din jurul unui liceu și al unei școli generale, doua dintre cele mai importante instituții de învățământ din municipiul Buzău. Acestea si-au propus și au reușit sa  creeze sisteme deschise persoanelor din comunitate. 

Organizații partenere: Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR)

Sponsor:  Lidl România

Rezultate 2022:

  • 8 aplicații ale asociațiilor și grupurilor de inițiativă locale
  • 3 proiecte câștigătoare: Media HDu, Grădina Muzicală și Uniți prin Sport
  • conturarea unui nou proiect – boomerang podcast

Mulțumim juriului, format din experți voluntari din comunitate: Paula Mihai, Mihaela Sofronea, Tolea Postovei, Tony Nicolae, Thorsten Kirchner, Maria Stanciu.