INTERVIU CU RODICA PĂTRAȘCU

Prelucrez lâna de la zero. După ce este tunsă de pe oițe, o spăl la râu așa cum o făceau femeile odinioară; după ce se usucă o scarmăn, apoi e dusă la darac sa fie făcută caiere. După ce acest proces este gata, de abia apoi mă apuc de împâslit diferite obiecte de podoabă, gentuțe, decorațiuni, etc.

Ce înseamnă comunitate pentru tine?

Comunitatea este un “corp” în care toate celulele ar trebui să funcționeze sănătos în așa fel încât sa pună in mișcare acest “corp”.

Ce crezi că trebuie să facem fiecare dintre noi pentru a avea o comunitate mai implicată sau mai unită?

Trebuie să ne implicăm mai mult, sa fim noi un exemplu. Ideal ar fi să ne valorificăm, accepta și respecta unul pe celălalt, doar așa ne putem susține între noi. Educația constructivă aplicată la o vârstă fragedă înseamnă un adult sculptat frumos, cu un sistem de valori bine format.

Cum ți-ai ales activitatea profesională în care activezi și cine te-a susținut la început?
Activitatea m-a cam ales pe mine când m-am mutat acum 6 ani pe Valea Buzăului împreuna cu soțul meu care îmi este alături și m-a încurajat sa fac ceea ce îmi place. Când am văzut ca nimeni nu mai folosește lâna, m-am îndrăgostit imediat de acest material atât de valoros și i-am dat viața din primul stadiu, acela din care o salvez de a deveni deșeu.
Faci acum ce ai visat să faci?
Mereu mi-a plăcut să meșteresc la ceva, dar niciodată nu m-am gândit ca voi face ceea ce îmi place. Lucrul cu lâna e meditativ, iar atelierele pe care le țin cu copii sunt o plăcere.

Cum te-a ajutat școala să devii omul care ești acum?

Școala și școala vieții m-au ajutat sa nu renunț atunci când ceva nu merge chiar in direcția pe care mi-o doresc, sa fiu respectuoasă și prietenoasă cu cei care îmi ies in cale. Am învățat să am răbdare in lucrul cu copii, cu fiecare in parte.

Care este impactul pe care activitatea ta îl creează în comunitatea locală?

La nivel local, activitatea mea nu are neapărat un impact în comunitate; mai degrabă comunitatea locală a avut un impact asupra activității mele când am realizat ca nimeni nu se mai folosește în acest moment de pielea mieilor și de lâna oilor. La nivel de județ, prin atelierele pe care le realizez am inspirat copii, dar și adulți. Am observat că sunt din ce in ce mai mulți oameni care își doresc să lucreze cu lâna.

Alege și descrie un moment la care ai contribuit cu o schimbare în comunitatea buzoiană și spune-ne ce anume te-a motivat să faci asta.

Când am ajuns in sătucul nostru, bine-înțeles că am observat gunoaiele ‘ascunse’ în vreo vale. Astfel am inițiat o acțiune de ecologizare la care au participat 30 de voluntari veniți din județul Buzău și nu numai. Din păcate, cam 3-4 copii din sat au participat. Dar am avut o surpriza plăcută (nu cea mai prietenoasa cu mediul), când am terminat de încărcat mașina de gunoi, foarte mulți localnici au început sa dea foc la gunoiul din dreptul caselor lor. Și vestea buna este ca nu s-au mai aruncat gunoaie la “rampa locală” după ce a fost curățată.

Care sunt inițiativele locale din Buzău pe care le admiri?

Slow Food Buzău, Zestrea Bisoceană, Museum Bus organizat de Muzeul Județean Buzau

Recomandă alte 3 femei cu inițiativă din județul Buzău.

Florina Florea de la Centrul de informare turistică, care este veșnic implicată in activități culturale care aduc copiii împreună. Doamna Cecilia Petrescu, custodele de la Muzeul timpul omului din Mânzălești, care e o plăcere sa o asculți când povestește cu mândrie despre locurile natale. Doamna Cătălina Postovei, profesoară la Colegiul Economic Buzău, care face numai fapte bune pentru elevii ei.

Despre campania Luna Femeii cu inițiativă în Buzău

Campania Luna Femeii a fost lansată în martie 2021 și se derulează în Luna Femeii, o perioadă oportună de a pune reflectorul pe femeile care se implică în dezvoltarea comunității fiind un exemplu de spirit civic, de filantropie și de apartenență la comunitate. Vrem să oferim astfel modele de inspirație, modele de urmat pentru întreaga comunitate dar mai ales pentru tinerele generații. Campania face parte din misiunea Fundației Comunitare Buzău de a promova și susține oamenii cu inițiativă din Buzău. În fiecare an, această campanie a avut mare succes, fapt ce ne demonstrează încă o dată nevoia buzoienilor de modele pozitive reale din comunitate.
PARTENERI. Mulțumim pentru susținere: Clinica Angi San, Shopping City Buzău, Hotel Pietroasa, Dasha.ro, Flori de Zai, AT Sweets Cofetaria, Librările Cărturești, AVON și Elcargid.