INTERVIU CU ANA SIMIONESCU-SMRECIU
Ce înseamnă comunitate pentru tine?
Comunitatea a fost și va rămâne sinonimă cu “acasă”. Indiferent pe unde mă va plimba viața, în Buzău, aproape toate locurile pe lângă care voi trece vor spune mereu o poveste sau îmi vor aduce aminte de ceva, de cineva. Indiferent de tradițiile și obiceiurile pe care le voi întâlni, voi găsi prilej să spun “la noi, la Buzău, se face așa”. Și, indiferent de cât de evoluate sau moderne mi se vor părea alte comunități, mă voi întoarce cu drag în sânul comunității mele, pentru că nimic nu e mai important într-o comunitate decât să simți că îi aparții și că acolo îți găsești, cu adevărat, locul.
Alege și descrie un moment la care ai contribuit cu o schimbare în comunitatea buzoiană și spune-ne ce anume te-a motivat să faci asta.
Nu cred că îmi pot asuma vreo schimbare din comunitatea buzoiană, dar pot spera că, prin felul meu de a fi, sunt parte din rezistența în fața schimbărilor în rău.
Cum ti-ai ales activitățile extrașcolare și cine te-a susținut?
Întotdeauna am fost de părere că ceea ce faci trebuie să îți placă și, în egală măsură, să te pună în valoare, așa că alegerea activităților extrașcolare în care m-am implicat nu a fost nicidecum întâmplătoare. Am început ca membră în clubul de dezbateri BPHDebaters și cred că a fost cel mai bun start de care aș fi putut avea parte, având în vedere timiditatea și ușoara lipsă de încredere normale, de altfel, pentru un boboc, fiindcă mi-a oferit un spațiu confortabil în interiorul căruia, ușor, ușor, să mă deschid. Când a apărut oportunitatea de a modera podcasturi la Media HDu, am simțit că am ajuns la nivelul următor al implicării în activități extrașcolare. Să iau și să dau interviuri a fost un vis mai vechi de-al meu, încă de pe vremea când, copil fiind, “făceam emisiuni” cu peria pe post de microfon și invitați imaginari. Deci, e lesne de înțeles că proiectul Media HDu mi-a plăcut încă de când se afla în starea de idee și îmi place să cred că m-a pus și în valoare. Ar mai fi de menționat și Departamentul de Eseu al Clubului 3,14, unde veți descoperi cât de curând implicarea mea și a tuturor celorlați colegi.
Cât despre susținere, sigur că primii (mulți) pași mi-au fost ghidați și sprijiniți de părinți, cărora recunosc că încă nu am găsit modalitatea prin care să le mulțumesc cu adevărat, de bunica mea, al cărei sacrificiu pentru a fi lângă mine poate că nu l-am apreciat mereu atât cât ar fi trebuit. Din rândul profesorilor, cu toate că fiecare și-a lăsat amprenta asupra mea într-un fel sau altul, i-aș nominaliza pe domnul profesor Dănuț Solcan, datorită căruia am intrat în aventura Media HDu, pe doamna profesoară Monica Ionescu, în primul rând, pentru susținerea oferită mie și tuturor celorlați colegi la orele de engleză și, în al doilea rând, pentru tot ajutorul oferit în debate, pe doamna profesoară Anca Florea, pentru încrederea acordată atunci când a venit vorba despre a reprezenta liceul nostru undeva, și pe doamna profesoară de română din gimnaziu, Olguța Dumitru, deoarece mi-a fost alături în fiecare an în care am participat la Olimpiada Națională de Română. Nu pot, însă, să îl uit pe cel care nu numai că m-a susținut, dar mi-a și fost partener în aproape tot ce am făcut în ultima vreme, Mario State (pe care știu că îl știți și îl apreciați și voi), fiindcă totul iese mai bine în echipă decât separat, iar noi chiar facem o echipă grozavă.
Studiezi acum ce ce ți-ai dorit să studiezi?
Răspunsul este da. Din păcate, timpul trece foarte repede și mă apropii de finalul liceului, dar, dacă aș fi din nou absolvent de clasa a VIII-a, aș alege același profil, adică filologie bilingv engleză, la același liceu, adică Hasdeu. Știu că este “în trend” să fii elev la științele naturii, poate la mate-info, dar cred că adevăratul trend ar trebui să fie acela de a alege ce ți se potrivește din toate punctele de vedere.
Cum te ajută școala și activitățile extrașcolare să devii omul care ești acum?
E greu de spus, pentru că metamorfozele prin care am trecut și trec în continuare mulțumită școlii sau activităților extrașcolare nu se văd neapărat pe moment, ci în timp. Cred că multe dintre deprinderile căpătate îmi vor fi de folos în plan profesional, dar pentru mine este mai important felul în care pot evolua în plan personal, uman. Așa că un motiv pentru care susțin că școala și activitățile din afara ei contribuie la devenirea mea, și nu numai a mea, este diversitatea de caractere, comportamente, moduri de gândire, situații, soluții, cu care iau contact. Practic, școala e un mic simulator pentru viață și ce contează cel mai mult nu sunt notele, nu e lupta de a fi mereu în top, nici măcar să înveți cum și din ce să câștigi bani. Ce contează cel mai mult e să afli cine ești tu și cine sunt cei din jurul tău cu adevărat.
Care este impactul pe care activitatea ta extrașcolară îl creează în comunitatea locală?
Mi-ar plăcea să cred că, întâi de toate, produsul muncii noastre de la Media HDu și Boomerang Podcast, pentru că acestea sunt cele mai vizibile și, totodată, relevante pentru comunitate proiecte ale mele, reușește să crească popularitatea unor oameni care nu sunt vedete, dar asta pentru că nu au timp să fie vedete, fiind dedicați meseriilor lor, familiilor lor și, în fine, comunității. Din nefericire, meritocrația nu este la cel mai înalt nivel aproape în niciun domeniu și cred că asta poate fi ușor descurajant pentru cineva care muncește, investește timp, bani, energie în ceea ce face, dar nu are parte de expunerea pe care alții (uneori, în mod nemeritat) o au. De-asta, mă bucur că o echipă de liceeni, alături de câțiva profi și cu sprijinul Fundației Comunitare Buzău, face ceea ce multe televiziuni sau podcast-uri nu fac, adică aduce în fața publicului oameni valoroși, de toate vârstele, din toate categoriile sociale și profesionale, care trebuie aplaudați pentru că se implică fără ca cineva să le-o ceară și fără să aștepte ceva în schimb.
Îndrăznesc să sper, însă, că și singură, fără colegii și invitații mei, am reușit, poate, să inspir pe cineva. M-aș bucura să văd în anii ce vor urma că o altă tânără e intervievată de voi în Luna Femeii cu inițiativă și vă povestește despre un parcurs asemănător cu al meu.
Ce crezi că trebuie să facem fiecare dintre noi pentru a avea o comunitate mai implicată sau mai unită?
Să ne remarcăm unii pe ceilalți, să ne promovăm reciproc și să ne exprimăm aprecierea sau critica constructivă, atunci când este cazul. Poate părea clișeic ceea ce am spus, dar cred că lipsa de recunoaștere naște frustrare, iar frustrarea dezbină. În schimb, atunci când implicarea este “premiată”, tot mai mulți vor urma calea ei, iar atunci când dispare frustrarea, inevitabil, apare unitatea.
Care sunt inițiativele locale din Buzău pe care le admiri?
Îmi plac podcasturile Media HDu și Boomerang (deloc previzibil, nu?!), îmi plac spectacolele de teatru ale Trupei Treivirgulăpaișpe, îmi plac campaniile celor din Departamentul de Voluntariat al Clubului 3,14. Aș vrea mai multe festivaluri de teatru, cum sunt Buzău Iubește Teatrul și Săptămâna Teatrului Tânăr, mai multe festivaluri de muzică, așa cum este BZM Fest, și m-aș bucura ca pe scena Teatrului “George Ciprian” și pe cea a Consiliului Județean să vedem ceva mai des spectacole sau concerte pentru care majoritatea buzoienilor merg în capitală sau în alte orașe.
Recomandă alte 3 femei cu inițiativă din județul Buzău.
Doamna psiholog și psihoterapeut Rozalia Solcan, care, dincolo de activitățile desfășurate în domeniul psihoterapiei și dezvoltării personale la centrul Alegria, s-a remarcat prin atelierele din cadrul proiectului Merito, cel mai recent fiind “Între HA-HA și AHA! Umorul și exprimarea creativă în orele de clasă”, susținut împreună cu domnul profesor Dănuț Solcan. De asemenea, este actriță a Trupei de teatru “Ridendo” a Cercului Militar Buzău.
Doamna profesoară Monica Ionescu, profesor de engleză la Colegiul Național “Bogdan Petriceicu Hasdeu” Buzău și coordonator al clubului de dezbateri BPHDebaters. S-a ocupat de pregătirea echipelor care au reprezentat liceul la Olimpiada “Tinerii dezbat”, etapa județeană și etapa națională, la dezbaterile în limba engleză organizate de Ambasada Statelor Unite la București și la alte competiții regionale și naționale. De asemenea, a însoțit loturile la aceste competiții și s-a implicat și ca arbitru. Nu în ultimul rând, face parte din grupul de profesori fondatori ai proiectului Media HDu.
Doamna profesoară Anca Florea, profesor de științe socio-umane și director adjunct al Colegiului Național “Bogdan Petriceicu Hasdeu” Buzău. Își asumă atât sarcinile complexe de management al unei instituții de învățământ cu tradiție și prestigiu, cât și responsabilitățile aferente pregătirii elevilor, în cadrul școlii, pentru participarea la olimpiadele de științe socio-umane sau pentru examenul de bacalaureat. În plus, este fondator și coordonator al proiectelor Clubul 3,14 și Media HDu, în care manifestă o implicare constantă.
Și, pentru că este Luna Femeii și, deci, a mamelor, nu pot să nu vorbesc puțin și despre mama mea, care, în ciuda tuturor provocărilor, a reușit mereu să fie o mamă pur și simplu minunată.
Leave A Comment