Fondul de Burse

ediția a II-a

Ne dorim să creștem speranța, să schimbăm destine și să deschidem uși către oportunități mai bune. Cu fiecare bursă acordată, așezăm temelia unor povești impresionante de succes și curaj.

Sponsori

Fondul de Burse, ediția a II-a este dezvoltat de Fundația Comunitară Buzău pentru elevii cu rezultate școlare și extrașcolare bune și cu potențial deosebit, dar cu resurse limitate. Bursele sunt însoțite și de mentorat, prin activități organizate de Fundația Comunitară Buzău în colaborare cu antreprenori, profesori sau specialiști locali, din Buzău. Prin Fondul de Burse, ediția a II-a vrem să dăm încredere tinerilor de astăzi că se află pe drumul cel bun și că prin educație pot reuși să ajungă unde își doresc.

Sprijinim și incurajăm educația

Sprijinim si incurajam educatia

Prin programul Fondul de Burse, ediția a II-a, oferim 16 burse în valoare de 3.000 RON/an și mentorat pentru elevii din clasele VI-VIII, cu rezultate școlare și extrașcolare deosebite înscriși la o unitate de învățământ din municipiul Buzău și care au resurse financiare limitate, pentru a le permite să aibă acces la o educație de calitate, pentru a încuraja angajamentul și dedicația față de învățare și pentru a-i motiva să-și atingă potențialul maxim.

Criterii de eligibilitate pentru Fondul de Burse, ediția a II-a

  • Elevii înscriși în clasele VI-VIII (în anul școlar 2023 – 2024) care studiază la unitățile de învățământ din municipiul Buzău
  • Media generală pe anul școlar anterior (2022 – 2023) să fie mai mare de 9.50.

  • Venitul net pe membru de familie în ultimele 3 luni să nu fie mai mare de 1.600 lei.

  • Elevul sau reprezentantul legal să dețină și să prezinte un cont bancar la semnarea contractului.

Criterii de selecție pentru Fondul de Burse, ediția a II-a

  • Aplicantul să fie implicat în activități școlare și extrașcolare (științe, muzică, dans, sport, etc.) pe care să le poată dovedi prin documente (ex. rezultate la olimpiade județene și naționale, premii la concursuri județene, naționale sau internaționale, etc.).

  • Aplicantul să fie implicat în comunitate: cu spirit de voluntariat, care dorește să participe la sesiuni și activități de mentorat, schimburi de experiență și care va folosi resursele în scopuri educaționale.

  • Calitățile personale: onest, motivat, deschis. Pentru noi este important să socializăm cu bursierul, întrucât astfel îi putem identifica mai ușor nevoile, iar prin urmare să răspundem mai ușor la necesitățile lui. Nu dorim doar să acordăm o finanțare pentru a ajuta pe cineva să își depășească problemele de acest tip, ci dorim să oferim și un suport moral pentru a-l încuraja în activitatea școlară, dar și în viața de zi cu zi;

*Bursele se atribuie prin urmărirea procesului de selecţie: etapa de preselecție realizată de Fundația Comunitară Buzău și etapa de selecție realizată donatorii Fondului de Burse, ediția a II-a, împreună cu un reprezentant al Fundației Comunitare Buzău. 

**Nu constituie criterii de acordare a burselor: genul, etnia sau religia candidatului.

Procesul de selecție

În selecția aplicanților se vor lua în considerare următoarele aspecte:

  • Media generală a anului școlar anterior;
  • Nevoia financiară;
  • Motivația aplicantului şi gradul de complexitate cu care este completat mini-interviul;
  • Nivelul de implicare în comunitate.

Ce costuri acoperă bursele?

Suma de 3.000 RON va fi oferită în 10 tranșe egale pe parcursul anului școlar 2023 -2024, pentru acoperirea costurilor de susținere a activității școlare și extrașcolare (transport școlar pentru elevii care fac naveta din mediul rural, manuale, culegeri, rechizite, cursuri de perfecționare, cazare/cămin, cantină, participare la olimpiade/concursuri/tabere educaționale, obținerea unor certificate de limbă sau a unor competențe, echipamente, etc.).

*În mod excepțional, în funcție de nevoia aplicantului, bursele pot fi acordate în 3 tranșe egale pe parcursul anului școlar 2023-2024.

Perioada de acordare a bursei

Bursele se vor acorda în 10 tranșe egale, de 300 RON în primele 10 zile calendaristice ale fiecărei luni din anul școlar 2023 – 2024:

  • 10 Septembrie 2023 (sau in zece zile lucrătoare de la semnarea contractului) – 300 lei
  • 10 Octombrie 2023 – 300 lei
  • 10 Noiembrie 2023 – 300 lei
  • 10 Decembrie 2023 – 300 lei
  • 10 Ianuarie 2024 – 300 lei
  • 10 Februarie 2024 – 300 lei
  • 10 Martie 2024 – 300 lei
  • 10 Aprilie 2024 – 300 lei
  • 10 Mai 2024 – 300 lei
  • 10 Iunie 2024 – 300 lei

Bursa va fi virată doar într-un cont bancar. Astfel, toți elevii admiși în Fondul de Burse vor prezenta contul bancar atunci când vor semna contractul, cont deschis pe numele lor sau al reprezentantului legal.

Acte necesare pentru înscriere

Data limită de transmitere a fost prelungită până pe 31 Iulie 2023, ora 17:00

Data limită de transmitere este 18 Iulie 2023, ora 17:00

Aplicantul va trimite următoarele documente utilizând următoarea adresă de mail contact@fcbz.ro sau le va aduce personal la Sediul Fundației Comunitare Buzău, Str. Victoriei, nr 9, Buzău (lângă fostul restaurant Pik-nik).

A. Documente de înscriere în program:

  • Formularul de aplicare – date generale şi mini-interviu accesând linkul: https://forms.gle/Y4sJ1p9iZFvJJVSDA

  • Scrisoarea de motivație a aplicantului, scrisă de mână, maximum 500 de cuvinte pe o pagină A4, prin care se explică motivația și nevoia de suport (de ce își dorește această bursă, cum l-ar ajuta, în ce ar investi, cum se face el diferit față de alți candidați și ce așteptări are de la program sau donator/ mentor). De asemenea se dorește o scurtă descriere din partea aplicantului în care acesta se va prezenta și va vorbi despre pasiunile sale sau despre planurile de implicare din acest an (scrisorile scrise de alte persoane decât aplicanții nu vor fi luate în considerare).

B. Documente şcolare

  • O scrisoare de recomandare din partea unui profesor îndrumător/diriginte/director; de ce îl recomandă, câteva cuvinte despre potențialul și caracterul aplicantului. Scrisoarea trebuie să conțină și datele de contact ale autorului (numărul de telefon și adresa de email).
  • Foaia matricolă cu toate mediile pe anii școlari anteriori eliberată de instituția de învățământ.
  • Adeverință care să ateste că aplicantul încă este integrat în ciclul de învățământ. (se obține de la secretariatul unității de învățământ).
  • Copii după documente și diplome care să ateste participarea la activități școlare și extrașcolare în care aplicantul a fost implicat (voluntariat, cursuri suplimentare, activități artistice precum fotografie, teatru, dans, muzică, sport, etc.) din ultimii doi ani școlari, așezate în dosar în ordine cronologică inversă. În plus, elevii vor completa dosarul cu exemple din munca lor, adăugând copii xerox ale lucrărilor realizate de ei (opere grafice: desene, picturi, fotografii, etc.) sau fotografii pentru acele lucrări care nu pot fi fotocopiate (sculpturi, tablouri, creații vestimentare etc.);

C. Documente de identitate

  • Copie după cartea de identitate sau după certificatul de naștere al aplicantului (pentru cei care nu au împlinit încă 14 ani).

  • Copie după cartea de identitate al părintelui/ reprezentatului legal care va co-semna contractul.

D. Documente financiare

  • Adeverinţă de salariu net sau adeverință de șomaj sau cupoane de pensie pe ultimele 3 luni de la ambii părinți (aprilie, mai, iunie). Dacă unul dintre părinți nu are niciun venit, acesta va da o declarație pe propria răspundere. Dacă ambii părinți nu au niciun venit, se va aduce o anchetă socială.
  • Dacă unul din părinți sau ambii sunt decedați trebuie să se prezinte actele care justifică acest aspect și documentele care atestă suportul social (copie după decizia de pensie de urmaș și copii ale cupoanelor de pensie de urmaș de pe ultimele 3 luni).
  • Dacă părinții sunt divorțați trebuie să se prezinte actele care justifică acest aspect și documentele care atestă pensia alimentară. În cazul în care copilul nu beneficiază de pensie alimentară, trebuie să se realizeze o declarație pe proprie răspundere prin care părintele responsabil de copil declară lipsa veniturilor de acest tip.
  • Dacă aplicantul provine dintr-un centru de plasament sau plasament familial va aduce documente din care să rezulte situația în care se află.

Selecție

O selecție preliminară care vizează criteriile de eligibilitate și de selecție se face de către echipa Fundației Comunitare Buzău. Ulterior, profilul aplicantilor, care include toate aspectele solicitate (financiar, rezultate școlare și extrascolare, interviu, scrisoare de motivație, etc.) pe care Fondul de Burse le urmărește, va fi analizat de donatorii Fondului de Burse, ediția a II-a și un reprezentant al Fundației Comunitare Buzău. Astfel, lista cu aplicanții eligibili este trimisă către donatorii Fondului care selectează elevul/elevii pe care îl/îi susține timp de un an de zile.

Dacă donatorii consideră că profilul conturat al aplicantului nu este suficient în conturarea unui profil al bursierului, la solicitarea acestuia există posibilitatea realizării unei întâlniri între echipa Fundației Comunitare Buzău, aplicant și donator.

Lista cu bursierii admiși va fi trimisă și către mentorii din comunitate care își doresc să îi mentoreze pe elevi timp de un an de zile.

*Prezentarea unor documente false, neactualizate la zi ori a documentației incomplete privind veniturile, în scopul obținerii burse atrage după sine pierderea dreptului de a solicita pe viitor alte burse sau a unui alt tip de suport din partea Fundației Comunitare Buzău.

Calendar actualizat

IULIE 2023

  • 03 iulie 2023 – Lansarea Fondului de Burse
  • 04 iulie 2023 – 31 iulie 2023 – Depunerea aplicațiilor şi documentelor online sau fizic la sediul Fundației Comunitare Buzău
  • 1 – 20 august 2023 – Pre-selecția bursierilor, de către Fundația Comunitară Buzău și selecția împreună cu donatorii.

AUGUST 2023

  • 21 august 2023 – Anunțarea listei finale a bursierilor

SEPTEMBRIE 2023

  • 22 august 2023 – 15 septembrie 2023 – Semnarea contractelor de finanțare cu bursierii și un părinte sau reprezentantul legal
  • în zece zile lucrătoare de la semnarea contractului – Transferul primei tranșe
  • septembrie 2023 (nu este stabilită ziua) – Eveniment lansare

OCTOMBRIE 2023 – IUNIE 2024

  • lunar – Viramentul burselor (în primele zece zile lucrătoare ale fiecărei luni)
  • lunar – Implementare şi monitorizare program:
  • activități de mentorat
  • monitorizarea bursierilor: adeverințe școlare privind situația școlară și a absențelor

Ianuarie 2024 – Raportarea situației școlare și completare formular feedback bursieri, se va transmite către donatori

Iulie 2024 – Raportarea situației școlare și completare formular feedback bursieri, se va transmite către donatori.

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați:

  • Fundația Comunitară Buzău
  • Tel: 0774942170
  • Email: contact@fcbz.ro

Activități realizate

Cu ajutorul partenerilor și prietenilor Fundației Comunitare Buzău, care și-au oferit sprijinul voluntar, le oferim bursierilor activități educative și de dezvoltare personală, activităților de grup, ce au loc pe parcursul celor 10 luni din programul Fondul de Burse, editia a II-a, in perioada Septembrie 2023 – Iunie 2024. Multumim tuturor pentru implicare!
 
Prima activitate din cadrul acestui program a fost un atelier de creație, organizat în colaborare cu Liceul de Arta Margareta Sterian Buzau și sprijinul voluntar al Anei Maria Bogles si Raluca Trufin.
 

A doua activitate din cadrul acestui program a fost un atelier de dezvoltare personală, organizat în colaborare cu Dorin Panchiosu – John Maxwell Team Romania, în Centrul Iazul Morilor din Buzău.


A treia activitate din cadrul acestui program a fost o piesă de teatru la Teatru George Ciprian din Buzău.

A patra activitate din cadrul acestui program a fost un meci de handbal la Sala Sporturilor din Buzău.

A cincea activitate a avut loc în cadrul Global Money Week – Săptămâna Internațională a banilor așa că am fost cu o parte dintre bursierii noștri la Banca Naționala a României, Buzău, la expoziția “ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote și monede” pentru o lecție de educație financiară.

A șasea activitate a avut loc la Centrul „Iazul Morilor” unde am organizat pentru bursierii noștri un atelier de dezvoltare personală, susținut voluntar de psiholog Claudia Ichim. Mulțumim General Membrane S.A pentru pizza!