Nu am ales-o eu, mai degrabă, ea m-a ales pe mine. În urma unui concurs de împrejurări, care au exercitat o influență clară asupra evoluției mele, și care m-au împins pe acest făgaș, convingându-mă că nu fac rău ceea ce fac, am ales activitatea profesională în care activez.

Dumnezeu mi-a scos în cale, atunci când a trebuit, ocaziile și oamenii potriviți. De la mama, care a sădit în mine primele valori și a reprezentat, pentru mine, mai mult decât o sursă de inspirație, că, pe tata l-am pierdut de la vârsta de doi ani și patru luni, până la toți aceia care mi-au stat alături, începând de la naștere, am primit sprijin și încurajare, încât să fi devenit ceea ce sunt astăzi.

Reușita unei cariere nu a venit din tinerețe. După absolvirea liceului, asta în 1986, mama fiind bolnavă, în loc să merg la facultate, m-am trezit întreținător de familie. Știu că, m-am angajat cu greu. Am găsit sprijin într-o prietenă de-a mamei, medic internist la Pătârlagele. Așa am ajuns muncitoare necalificată în cadrul Filaturii de Lână Cardată. După revoluție am început să mă gândesc, tot mai des, că aș fi putut să urmez cursurile vreunei facultăți. Îmi doream o schimbare. Ani de zile m-am gândit la această schimbare. Exista și o chemare către ceva, dar care întârzia să se materializeze, încât ajunsesem să cred că sunt, poate, prea idealistă, sau, poate, nu venise încă timpul meu, că, poate, nu eram suficient de pregătită.

În 2008 am fost sfătuită de către fostul custode al Muzeului Chihlimbarului de la Colți, Viorica Nica, să susțin un concurs, în vederea ocupării unui post de supraveghetor în cadrul acestui muzeu. Din momentul acela totul, pentru mine s-a schimbat. Nu am fost promovată pe postul respectiv, și am înțeles de ce, pentru că altă misiunea aveam eu de îndeplinit. Materialul bibliografic, recomandat pentru concurs, a stat la baza, nu doar a informării mele despre patrimoniului local, ci și despre valoarea deosebită a acestuia. De exemplu, despre locuințele rupestre aflam primele informații în adolescență, însă abia în 2008 avea să mi se releve cel mai frumos vis, acela de-a le vizita. Citisem despre ele în Vestigiile rupestre din Munții Buzăului, o publicație apărută în anul 1980, sub coordonarea lui Corneliu Ștefan, însă aprofundarea datelor respective s-a produs abia cu ocazia reluării acestei lecturi, forțată de împrejurarea susținerii concursului respectiv. A apărut, astfel, impresia că, din colo de rândurile citite, se află ceva foarte fascinant și, în felul acesta, să îmi doresc să descopăr personal acel minunat tărâm. Mai întâi a fost bucuria imensă, generată de aflarea unor lucruri deosebite, și care mă stăpânește și astăzi, făcând mai plăcută meseria mea, și pe care, necontenit, o împărtășesc și celorlalți. Apoi, înțelegând importanța deosebită pe care o au aceste monumente, precum și nevoia de îngrijire și maximă protecție, a urmat, de-acum, o îndelungă perioadă de documentare și formare profesională, generată și de dorința de implicare întru totul în cercetarea acestor vestigii, care au intrat în atenția oamenilor de cultură încă de-acum trei veacuri.

În octombrie 2008 am început, în cadrul Universității Spiru Haret din București, cursurile Facultății de Istorie, pe care le-am finalizat în 2011, după care, în 2014 am urmat un curs de calificare ca ghid de turism, iar în 2019-2021 am absolvit și cursuri de masterat în cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu. Tot în anul 2008 am participat, la invitația Cristinei Partal, președintele ANTREC, la festivalul turistic „Pe drumuri de munte”, susținut la Chiojdu, cu această ocazie având primul meu contact cu lumea turismului. Cristina mi-a vorbit, atunci, despre marele propiect, care avea să aducă, mai târziu, titulatura de Geoparc Unesco, zonei în care se înscriu și obiectivele rupestre. Cu ocazia studiului făcut în vederea realizării proiectului respectiv l-am cunoscut și pe Alexandru Andrășanu, Dan Palcu, Răzvan-Gabriel Popa ș.a.. De la ei am aflat multe dintre tainele geologiei, de care mă servesc, atât în studiul de teren, dar mai ales în cazul lucrului pe care eu îl desfășor într-un muzeu al chihlimbarului.

În 2008 și în anii care au urmat am avut deosebita ocazie de-ai cunoaște și pe specialiștii Muzeului Județean Buzău sau ai altor instituții, precum profesorii Gheorghe și Magda Lazarovici, Valeriu Sârbu, Aurora Pețan, mai târziu pe Valetina Voinea, și nu în ultimul rând pe profesorii mei, care m-au inspirat și sprijinit în acest demers. Cum în studiu și promovare este necesară folosirea mai multor instrumente, și unele dintre acestea îmi lipseau, nu am uitat nici faptul că, primul aparat de fotografiat mi l-a oferit geologul Valentina Cetean, după care, puțin mai târziu, am primit altul de la regizorul muzical Mihai Ogășanu, iar într-un final, unul semiprofesional de la câțiva pasionați de zona promovată de mine, de loc din Rm. Sărat.

Între timp, am primit și o propunere de editare a unui material despre principalele obiective turistice din zona Buzului. Astfel, în 2012, cu sprijinul Editurii ALPHA MDN Buzău, apărea de sub tipar materialul respectiv, după care am primit și invitații de participare, cu comunicări despre zonă, în cadrul unor sesiuni de comunicări științifice. Prima participare am înregistrat-o în 2015, cu ocazia uneia dintre sesiunile Simpozionului Internațional de Arheologie de la Suceava, și când a apărut și prima sugestie, venită din partea celorlalți participanți, de-a urma cursuri de masterat, în vederea specializării în domeniul patrimoniului, însă abia după patru ani m-am simțit pregătită să iau această hotărâre.

În perioada anilor 2014-2015, am prestat servicii în cadrul Centrului de Informare Colți, printr-o colaborare cu primăria comunei, iar din 2016 am obținut un post în cadrul Muzeului Chihlimbarului, unde funcționez și astăzi, cu convingerea că sunt pe drumul potrivit, bucurându-mă, totodată, de încrederea, înțelegerea și sprijinul colegilor și superiorilor mei.

Am ales, în final, să devin istoric și, totodată, să mă specializez pe Protejarea și Valorificarea Patrimoniului Istoric, alegând nu doar cu mintea, ci și cu sufletul, mânată de pasiunea, aș putea admite, chiar dragostea pentru patrimoniul local, dar nu de una singură, ci cu sprijinul, în primul rând, al familiei mele și, nu în ultimul rând, așa cum am arătat mai sus, și al mai multor oameni de cultură din județ sau din țară.

Cu unele pasiuni și talente ne naștem, pe altele le deprindem în timp, însă trebuie susținute cu multă muncă și educație. Școala m-a ajutat să acumulez, mai întâi de toate, cunoștințe și, apoi, să le aplic în practică, mai ales în condițiile muncii pe care o exercit, în vederea atragerii interesului în cercetarea și promovarea multiplelor aspecte ale culturii materiale și spirituale.

Pe zi ce trece, se observă creșterea nivelului de conștientizare și sensibilizare cu privire la protejarea și conservarea patrimoniului local. Astfel, dincolo de stima de sine, a apărut și interesul pentru păstrarea acestui patrimoniu.

Primul univers al meu a fost mama și mediul natural, în care m-am născut, am copilărit și unde, astăzi, îmi desăvârșesc maturitatea. Apoi, pe măsură ce am crescut, universul acesta s-a mărit și m-am trezit înconjurată de foarte mulți oameni, pe care, atunci, la început, cu sufletul pur, de copil, i-am perceput la fel ca și când ar fi făcut parte din familia mea. Așa, ar trebui, de fapt, să fie o comunitate, precum o mare familie. O comunitate poate fi definită „drept un grup de persoane care interacționează și trăiesc pe un teritoriu comun”, însă, mai mult decât atât, prin acest termen eu înțeleg o grupare de oameni ale căror interese migrează în jurul acelorași valori.