INTERVIU CU MIHAELA GAVRILĂ
Cum ți-ai ales activitatea profesională în care activezi și cine te-a susținut la început?
Ea m-a ales pe mine😁! Eram într-un moment al vieții profesionale în care căutam o schimbare, sau cel puțin așa credeam la momentul respectiv. De fapt, căutam un job care să îmi aducă sens, scop, mulțumire la finalul unei zile de muncă grele, să simt că efortul depus nu este în zadar, ci că a produs o schimbare.
Omul căruia îi mulțumesc pentru susținere și recomandare este Sorin Chiru, care a văzut potențialul combinației dintre persoana mea și poziția de Director Executiv al Fundației Comunitare Buzău, și colegei mele Narcisa Dumitru, pentru că m-a ajutat să nu renunț după prima lună.
Faci acum ce ai visat să faci?
În mod sigur, este singurul job pe care l-am avut care îmi aduce bucurie și o mare satisfacție sufletească.
Cum te-a ajutat școala să devii omul care ești acum?
Din școală am plecat cu un bagaj solid de cunoștințe și disciplină. Ce a fost valoros în școală au fost ”omenii-profesor” ale căror ore le așteptai cu nerăbdare. În școală am învățat că omul și atitudinea cu care face lucrurile pot face diferența în orice. Întotdeauna pun oamenii înaintea interesului personal.
Care este impactul pe care activitatea ta îl creează în comunitatea locală?
Fundația Comunitare Buzău este despre echipă, nu despre mine, eu nu aș exista fără echipă și nu aș putea face nimic. Fundația Comunitară Buzău trezește spiritul civic și filantropia în fiecare om care ia contact cu activitatea noastră. Am adunat și am format în jurul nostru o rețea de oameni cu inițiativă și oameni cu resurse care fac Buzăul o comunitate în care fiecare dintre noi poate contribui.
Ce înseamnă comunitate pentru tine?
Atunci când vorbesc despre comunitate mă gândesc la oameni care se ascultă unii pe ceilalți și lucrează împreună pentru binele comun. Dacă ne vom trata comunitatea așa cum ne tratăm propriul copil/mama/casă/lucrul cel mai de preț, sigur vom ajunge să trăim într-o comunitate cu care să ne mândrim. Trebuie să ne pese și de cel de lângă noi.
Alege și descrie un moment la care ai contribuit cu o schimbare în comunitatea buzoiană și spune-ne ce anume te-a motivat să faci asta.
Atunci când am realizat de fapt ce însemnă munca la Fundația Comunitară Buzău și am ales să rămân. La Fundația Comunitară Buzău fiecare dintre noi gândește, în fiecare zi, ”cum ne dorim să arate comunitatea noastră peste 10 ani și cum putem ajuta la crearea ei?”.
Ce crezi că trebuie să facem fiecare dintre noi pentru a avea o comunitate mai implicată sau mai unită?
Fiecare dintre noi ar trebui să ne ”educăm” următoarele abilități/calități: curaj, implicare, empatie, toleranță, dialog și chef de pus osul la treabă pentru binele comun.
Care sunt inițiativele locale din Buzău pe care le admiri?
Am interacționat cu mulți oameni cu inițiativă pe care îi admir pentru treaba minunată pe care o fac, dar copiii, adolescenții, tinerii care au inițiative sunt cei pe care îi admir cel mai mult. Ei sunt viitorul nostru.
Recomandă alte 3 femei cu inițiativă din județul Buzău.
Laura Păunoie, Loredana Avramescu
Despre campania Luna Femeii cu inițiativă în Buzău
Lansată în martie 2021, campania „Luna Femeii” continuă și în 2025, aducând în prim-plan femeile care contribuie activ la dezvoltarea comunității buzoiene. În fiecare an, această inițiativă evidențiază exemple autentice de implicare civică, filantropie și apartenență la comunitate, inspirând generațiile viitoare.
Campania face parte din misiunea Fundației Comunitare Buzău de a susține și promova oamenii cu inițiativă, iar succesul edițiilor anterioare confirmă dorința buzoienilor de a avea modele pozitive reale în societate. În 2025, ne propunem să ducem mai departe această tradiție, continuând să oferim recunoaștere femeilor care, prin munca și dedicarea lor, schimbă în bine Buzăul.
Leave A Comment