INTERVIU CU GEANINA-MARIA LALU-POPESCU
Cum ți-ai ales activitatea profesională în care activezi și cine te-a susținut la început?
Profesia a fost cea care m-a ales. Studentă la master fiind, imediat ce am terminat facultatea, am fost profesor suplinitor la o scoală lângă Iași. In anul urmator m-am titularizat iar de atunci au trecut mai bine de 25 de ani. In functia de director de scoala am ajuns la majoratul profesiei mele, după 18 ani la catedră. Inca de la inceput, au fost alaturi de mine colegii mei, cadre didactice din scoala, dar mai ales, dna Rivera-Rocabado Angelina, director adjunct şi dna Crenguta Vornicu, secretarul scolii. Prin corectitudine, transparenta, munca in echipa si respect reciproc ne-am angajat intr-un proces de transformare a scolii gimnaziale “Gheorghe Vernescu” din Rm. Sarat.
Faci acum ce ai visat să faci?
Fac mai mult decat am visat vreodată să fac. “Oamenii care au prieteni la serviciu sunt mai fericiti cand muncesc”. In activitatea de zi cu zi interactionez cu oameni, cu copii mai ales, am ocazia sa conturez si sa proiectez o viziune asupra viitorului acestor copii si sa contribui la evolutia lor. Am posibilitatea sa descopar oportunități de dezvoltare profesionala pentru colegii mei si sa creăm impreuna un mediu educational sanatos. Sunt de folos celor din jur… si asta am visat sa fac!
Cum te-a ajutat școala să devii omul care ești acum?
Daca ma gandesc la scolile pa care le-am absolvit, prima a fost școala generală (așa era denumită atunci, înainte de 1989). Scoala primara si gimnaziul le-am parcurs in perioada comunista iar liceul si facultatea in primii ani ai democratiei din Romania. Am beneficiat de educatia riguroasa scolii comuniste dar si de sovaielile generate de o democratie abia instalata. A trebuit sa fiu selectiva, sa ma adaptez permanent si sa aleg drumul in viata care imi asigura cea mai mare stabilitate. Am ajuns sa fiu profesor, iar scoala ca si loc de munca, mi-a trasat niste repere de care am tinut cont in formarea profesionala, profesia devenindu-mi astfel un stil de viata.
Care este impactul pe care activitatea ta îl creează în comunitatea locală?
Impactul pe care activitatea mea il creeaza acum in comunitatea locala este rezultatul unor ani buni de implicare, de perseverenta in cultivarea unoi valori, de curaj pentru a initia transformarea scolii si pentru a cladi o cultura organizationala asumata de intreaga comunitate. Imaginea scolii in comunitate s-a schimbat, respectul pentru cadrele didactice si increderea in scoala au crescut. Am motivat colegii sa creada in propriul potential si sa aiba curajul de a fi autentici. Am dovedit ca se poate sa faci educatie cu zambetul pe buze, ca niciun efort nu este prea mare cand vine vorba de copii.
Ce înseamnă comunitate pentru tine?
Comunitate inseamna locul in care traiesc alaturi de familia mea, este mediul in care cresc si se dezvolta fiicele mele, este ansamblul de valori pe care le cultiv si le caut in acelasi timp in oamenii alaturi de care imi desfasor activitatea… Este un ecosistem in care componentele traiesc in interdependenta.
Alege și descrie un moment la care ai contribuit cu o schimbare în comunitatea buzoiană și spune-ne ce anume te-a motivat să faci asta.
Cred ca am contribuit la schimbarea mentalitatii in ceea ce priveste potentialul pe care il au comunitatile scolare mici in a se dezvolta prin efort colectiv sustinut. Pricipala motivatie a fost aceea ca am vrut sa creez pentru copii in general, dar si pentru fiicele mele, eleve ale scolii, un mediu educativ atractiv, stimulativ astfel incat experientele de invatare traite in scoala sa contribuie la cresterea stimei de sine si a increderii ca pot avea un parcurs educational adecvat provocarilor de secol XXI.
Ce crezi că trebuie să facem fiecare dintre noi pentru a avea o comunitate mai implicată sau mai unită?
Ar trebui sa fim prezenți, să fim energici, să fim acolo unde este nevoie, zi de zi, ceas de ceas, să nu mai asteptam sa facă ceilalti mai intai sau sa facă alții pentru noi, să ne bucuram și să impartăsim bucuria noastră.
Care sunt inițiativele locale din Buzău pe care le admiri?
Admir initiativele locale privind Mobilitatea Urbana Durabila precum si cele de Dezvoltare si Promovare a Turismului in judetul Buzau.
Recomandă alte 3 femei cu inițiativă din județul Buzău.
Angelina Rivera-Rocabado, Liliana Sbîrnea, Raluca Niculescu
Despre campania Luna Femeii cu inițiativă în Buzău
Lansată în martie 2021, campania „Luna Femeii” continuă și în 2025, aducând în prim-plan femeile care contribuie activ la dezvoltarea comunității buzoiene. În fiecare an, această inițiativă evidențiază exemple autentice de implicare civică, filantropie și apartenență la comunitate, inspirând generațiile viitoare.
Campania face parte din misiunea Fundației Comunitare Buzău de a susține și promova oamenii cu inițiativă, iar succesul edițiilor anterioare confirmă dorința buzoienilor de a avea modele pozitive reale în societate. În 2025, ne propunem să ducem mai departe această tradiție, continuând să oferim recunoaștere femeilor care, prin munca și dedicarea lor, schimbă în bine Buzăul.
Leave A Comment