Ne-am propus să fim o sursă de bine și de inspirație pentru celelalte organizații neguvernamentale buzoiene, pe care le invităm să se implice, având în vedere că mobilizăm resurse din comunitate și le utilizăm pentru rezolvarea unor nevoi identificate în comunitate. Una dintre asociațiile neguvernamentale buzoiene care a ajuns să colaboreze foarte bine cu  noi este Asociația „Tradiție pentru viitor” din comuna Scorțoasa. Ne bucurăm să vă împărtășim o secvență din povestea reușitelor noastre, așa cum este relatată de Cristina, președinta Asociației „Tradiție pentru viitor” și un profesor dedicat în comunitatea din care face parte.

Am avut multe lucruri de învățat. Nici nu mă așteptam să primesc un asemenea ajutor!

Cu Fundația Comunitară Buzău avem o relație foarte bună. Am cunoscut-o pe Aura Cășaru, Directorul Executiv al Fundației Comunitare Buzău, în urmă cu vreo doi ani, când am participat cu un proiect la Cercul de Donatori. Am văzut pe pagina Fundației Comunitare Buzău că se face Cercul de donatori și, împreună cu prietena mea, Gabriela, am conceput un proiect pe care să-l depunem acolo, să vedem dacă are impact. Proiectul s-a referit la toată activitatea asociației noastre, la felul cum o vedeam noi, împreună cu cele cinci ateliere pentru elevi pe care le realizăm. Proiectul nostru nu s-a clasat în primele trei, dar a fost în primele cinci. La întâlnirea dedicată proiectelor ce nu au fost selectate, ne-a spus că le-au plăcut proiectul nostru și că îți doresc să rămânem în contact pe viitor. Într-o zi am primit un mesaj că s-a lansat fondul de burse și un link către proiect. Am văzut despre ce este vorba și ne-am sfătuit cu prietenii noștri; inițial ne-am gândit să încercăm să susținem fiecare câte un copil de la fiecare atelier. Era însă timpul mult prea scurt și am zis să încercăm cu copii de la atelierul de muzică. Astfel, am înscris la Fondul de burse două fetițe și ne-am bucurat tare mult că au fost și câștigătoare. Faptul că am susținut doi copii și ambii au fost câștigători, înseamnă o mare realizare pentru noi.

Țin să-i mulțumesc Aurei și colegilor săi din fundație pentru toate noutățile și toate workshop-urile la care m-au invitat și în care m-au implicat. Am participat la câteva ateliere foarte interesante de formare în care am învățat cum să ne promovăm ONG-urile. Am avut multe lucruri de învățat. Nici nu mă așteptam să primesc un asemenea ajutor!