Trebuie sa recunosc ca intalnirea a inceput cu un fond de “haos” . Eu nu am reusit sa ma organizez corect si imaginati-va o sala plina ochi cu copii care vedeau un adult venit din alta parte ca se chinuie sa conecteze un proiector, sa realizeze o conexiune la internet … plus alte lucruri stresante pentru ei si pentru mine. Parca ma aflam intr-un stup in care zumzetul imi marea starea de emotii. Tot ce pregatisem eu s-a naruit atunci cand am esuat complet incercarea de conexiune la internet. Na Cataline, descurca-te acum!

Si atunci am inceput sa fac ceea ce m-a salvat de multe ori: sa vorbesc cu ei! De la inceput i-am rugat pe copii sa nu ma vada ca un “profesor” si sa imi ofere onoarea si creditul de a deveni in timp prietenul lor.

SI am inceput sa le povestesc despre rauri, despre proiectele de baraje si impactul acestor lucrari asupra naturii. M-am trezit folosind un limbaj tehnic, de “lemn”. Am simtit ca nu este corecta calea mea de a vorbi cu copii. Dar trebuie sa recunosc ca nu am stiut sa ma adresez intr-un mod atractiv pentru audienta mea cu varste de maxim 14 ani. Si la mijlocul povestii le-am spus copiilor ca daca nu sunt interesati de ceea ce le spun eu, pot sa iasa din sala si nimeni nu se supara. Si am fost sincer, nu voiam sa ii plictisesc. Dar nimeni nu a iesit din sala. Ei au ramas si au inceput sa vorbeasca cu mine, sa isi spuna parerea. Si atunci mi-am dat seama ca ei sunt mai destepti decat mine si inteleg tot ceea ce eu incerc sa le transmit intr-un limbaj total nepotrivit varstei lor.

Copii au fost prezenti, vii si reactive pana la final. Mi-au dat energie si curaj. Iar la finalul discutiei cu ajutorul lui Rodica si Jos (cuplu roman-olandez; cei care construiesc “racheta cu seminte”) copiii au primit foi si creioane colorate. Rodica si Jos i-au rugat sa imparta foaia primita in doua si sa deseneze pe jumatate “casa” lor cu raul Basca Mare liber si pe cealalalta jumatate a foii casa lor cu raul Basca Mare distrus. Si au desenat cu totii. Si cand au terminat desenele ?? ???????: copiii au inteles totul din discutia mea cu ei!

Acesta a fost un prim pas. In luna Martie am stabilit cu copiii ca impreuna o sa organizam o zi de Ecologizare. Si ca tot impreuna o construim o statuie a Gunoiului, o statuie care o sa fie tare urata si care o sa fie asezata in locul in care am strans cele mai multe gunoaie. Poate asa cei care arunca gunoiul acolo se vor speria de Monstru si nu o sa mai arunce!

Stiu ca am scris mult si daca ai ajuns pana aici inseamna ca esti printre primii oameni care aud aceasta poveste si de ce nu, si tu te poti implica si sa fii personaj al acestei povesti!”