Fondul de Burse este un program dezvoltat de Fundația Comunitară Buzău pentru elevii și studenții cu rezultate școlare și extrașcolare remarcabile, cu potențial deosebit, dar care provin din familii cu resurse financiare limitate. Programul se adresează tinerilor din județul Buzău care își doresc să performeze și să își construiască un viitor prin educație.
PARTENERI

În ediția 2025–2026, oferim 15 burse în valoare de 5.000 lei/an, destinate elevilor și studenților din gimnaziu, liceu și facultate, care au rezultate școlare și extrașcolare foarte bune și provin din familii cu venituri mici și limitate.
Această ediție reflectă angajamentul Fundației Comunitare Buzău și al partenerilor săi de a investi pe termen lung în educație și de a contribui la dezvoltarea unei generații capabile să aducă schimbări pozitive în comunitate.
Criterii de eligibilitate
valabile pentru ediția 2025–2026
De burse beneficiază tineri care au vârsta cuprinsă între 13 și 20 de ani, studiază sau au studiat în unități de învățământ din județul Buzău, au obținut rezultate școlare foarte bune în anul anterior și provin din familii cu resurse financiare limitate.
Ce costuri acoperă bursele?
Bursa în valoare de 5.000 lei/an este acordată pe parcursul anului școlar 2025–2026 și poate fi utilizată pentru susținerea activităților școlare și extrașcolare, precum transportul pentru elevii navetiști, meditații, manuale și rechizite, cursuri de perfecționare, cazare și masă, participarea la olimpiade, concursuri sau tabere educaționale, obținerea de certificate de competență, echipamente sau alte nevoi educaționale justificate.
