Caravana cu Moașe este un proiect inițiat și susținut de Asociația Moașelor Independente (AMI). Proiectul își propune ca activitate principală crearea unui cadru de informare adecvat, în domeniul reproducerii, prin organizarea de sesiuni de educație și informare către grupuri țintă (gravide, cupluri, adolescente) din orașul Buzău și din împrejurimi.
Viziunea proiectului are la baza conceptul conform căruia sarcina, naşterea şi nou-născutul sunt stări fiziologice şi nu trebuie tratate ca boli, iar educaţia prin sesiuni dedicate publicului țintă este cea mai bună metodă de prevenţie şi cea mai eficace atitudine practicată la nivel mondial.
În toate țările civilizate sănătatea reproducerii reprezintă o prioritate de sănătate publică. Mai mult decât atât, parcurgerea etapelor sarcină, naştere şi lăuzie într-o manieră traumatizantă pot avea efecte pe termen lung, cu impact major atât asupra persoanei în cauză, cât şi a viitorului copil.
Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din 2017 ne arată că rata mortalităţii materne în România se menţine în continuare cea mai mare din UE27 (de 2 ori mai mare decât rata medie) şi că anual ne mor de două ori mai mulţi copii în primele luni de viaţă. România mai ocupă locul 1 în Europa pentru numărul mare de mame minore şi locul 2 pentru că mai mult de jumătate din naşteri se efectuează prin cezariană. Conform Salvaţi Copiii, toate acestea au în principal cauze perinatale prevenibile şi lipsa acută a educaţiei pentru sănătatea reproducerii. Buzăul se încadrează în tabloul românesc cu un procent de 57,6% de naşteri prin cezariană şi cu o rată de 8,6% de mame minore în 2017.
Educaţia prenatală este o componentă foarte importantă în creşterea indicilor de sănătate materno-infantilă. Prin ea femeia poate primi informaţii suplimentare esenţiale şi învaţă atitudini sanogene pentru ea, copilul şi familia ei atât referitor la sănătatea reproductivă dar şi la cea mentală şi fizică şi chiar comportamentală şi de parenting. Sănătatea unei populaţii depinde foarte mult de comportamentul reproductive şi de serviciile preventive şi de conştientizare. În Buzău, educaţia prenatală se face doar în la sosirea în Maternitate pentru diverse probleme asociate sarcinii sau chiar pentru naştere. Comunitatea buzoiană poate beneficia de serviciile moaşelor doar în cadrul Maternităţii Buzău.
15 moaşe buzoience vor fi în mijlocul comunităţii să își pună la dispoziţia femeilor/cuplurilor buzoiene întregul lor potenţial în materie de consiliere, educare pentru sănătate intimă, furnizare de suport informaţional calitativ şi emoţional pentru parcurgerea sarcinii şi a lăuziei şi chiar sprijin la posibilul moment al reîntâlnirii lor în maternitate.
Invitaţi calificaţi în domeniu cu abilităţi empatice.
AMI şi-a propus să aducă în prim plan importanța profesiei de moașă şi în România şi prin aceasta să redea dreptul femeilor românce de a avea alături de ele acest specialist pe perioada fertilităţii lor. Încă din 2013, AMI s-a implicat în acțiuni pentru promovarea nașterii naturale, a alaptatului și implicit sănătatea femeii, a nou născutului, a familiei și a comunității. AMI susține dreptul femeii gravide de a alege moașă care să o îngrijească pre, postnatal și care să o asiste la naștere. Pentru Femeia viitoare Mămică, o Moașă înseamnă mai mult decât o asistență de moment. Înseamnă încredere, informare, relaționare, dezinhibare, dedicare și emoție împărtășită. De aceea, AMI luptă pentru a oferi femeilor un drept fundamental, acela de a fi cât mai informate cu privire la sănătatea reproducerii. Din cei 75 de membri AMI, 15 sunt moaşe care activează la Maternitatea Buzău, dintre care 6 membri fondatori AMI.
AMI este singura asociaţie de moaşe din România membră activă a European Midwives Association (EMA) şi a Internațional Confederation of Midwives (ICM). De asemenea, preşedintele AMI este membru executiv în board-ul EMA, militând pentru profesia de moaşă şi sănătatea reproducerii, la nivel european.
Întâlnirile cu beneficiarii proiectului au fost limitate de restricțiile pandemiei cu COVID-19 și amânate pentru 2021. Vom actualiza informațiile.
FUNDAȚIA COMUNITARĂ BUZĂU
CIF: 41937262
CONT: RO40 RNCB 0096 1657 7133 0001
BANCA: BCR
Detalii transfer: caravana cu moase
Fundația Comunitară Buzău
Sediu: Str. Victoriei nr. 9, Buzău, Jud Buzău
Telefon: 0750 720 049
CIF: 41937262
CONT: RO40 RNCB 0096 1657 7133 0001
BANCA: BCR